O ședință care dezvăluie disprețul parlamentului față de victimele violenței sexuale
Este greu de imaginat o scenă mai rușinoasă decât cea capturată de imagini recente din Senatul francez: o sală aproape goală, ocupată exclusiv de parlamentare femei. Tema? Unul dintre cele mai cumplite cazuri de viol în masă din istoria recentă a Franței. Absenteismul senatorilor bărbați nu este doar o insultă față de victimă, ci și o demonstrație a indiferenței celor care ar trebui să reprezinte dreptatea și protecția cetățenilor.
Vocea avocatului: un strigăt pierdut în nepăsare
Stéphane Babonneau, avocatul care a reprezentat-o pe Gisèle Pelicot, a exprimat clar ceea ce mulți gândim, însă puțini o spun cu voce tare: „Dacă această societate ar înțelege cu adevărat amploarea dezastrului provocat de asemenea violențe, sala ar fi plină de bărbați îngrijorați.” Este șocant cum, într-un stat care pretinde a promova egalitatea și justiția, detaliile unui astfel de proces sunt dezbătute într-o apatie revoltătoare.
61% bărbați, 100% absență
Cu o compoziție de 64% bărbați, Senatul francez pare să fi transformat tăcerea într-un obicei. Să nu fim naivi: această absență colectivă este mai mult decât o coincidență; este un simbol al unui sistem rigid și patriarhal, care încă refuză să ofere un răspuns serios la întrebări precum violența asupra femeilor sau consensul în relațiile sexuale.
Pelicot, un far de curaj într-un ocean de lașitate
Curajul victimei, Gisèle Pelicot, este aproape supraomenească. Umilită, drogată și exploatată timp de ani de zile de propriul soț, aceasta a decis să nu se ascundă în tăcere. Renunțând la anonimat, a transformat propria suferință într-un apel la schimbare socială. Este rușinos cum o astfel de determinare rămâne ignorată de cei care dețin puterea legislativă, aceiași care ar trebui să creeze un cadru legal capabil să protejeze viitoarele generații.
Senatul francez: un monument al ipocriziei politice?
Ceea ce deranjează nu este doar lipsa prezenței, ci și lipsa intervențiilor semnificative. Procesele publice ar trebui să inspire schimbarea legislației, însă, în Franța, aceste dezbateri sunt tratate drept subiecte neimportante. Cazul Pelicot ar fi putut să fie un moment al trezirii colective, însă, în schimb, a devenit o notă de subsol într-o carte plină de eșecuri politice.
Un elogiu amar pentru feminismul francez
Să nu uităm totuși: Gisèle Pelicot nu și-a povestit drama doar pentru a fi compatimită. Ea a devenit un simbol al rezistenței, al curajului și al feminismului modern. Inclusă în lista TIME drept una dintre cele mai influente personalități ale anului, Pelicot a spart barierele rușinii și ale tăcerii. Însă succesul său individual este umbrit de o întrebare cinică: de ce trebuie femeile să ducă singure această luptă?
Președintele Macron, un sprijin simbolic sau real?
Președintele Emmanuel Macron a mulțumit public acestei femei extraordinare. Dar ce valorează cuvintele sale într-o instituție care continuă să fie o oglindă fidelă a indiferenței față de victimele abuzurilor sexuale? Este timpul pentru mai mult decât declarații de complezență – sau poate că nici măcar timpul nu va reuși să îndrepte caracterul neputincios al acestui sistem.
